miercuri, 30 mai 2012

Palmierul...

     Într-o zi mi-a trecut un gînd prin minte, cum ar fi să fac un palmier? Şi aşa, de la gândul ăsta a pornit totul, m-am frământat toată ziua iar noaptea nu am dormit deloc deoarece imi tot veneau în minte tot felul de metode şi idei de a lucra acel palmier. A doua zi, evident lucrurile erau deja aproape clare, nerăbdare cât cuprinde aşa că, m-am apucat repede de treabă, mi-am ales culorile, mi-am strâns laolaltă uneltele de lucru şi am început. Va las pe voi să decideţi dacă am reuşit sau nu. Aştept cu mare drag criticile şi aprecierile voastre, aşa că, vă rog, comentaţi. Ţin să vă mulţumesc din nou pentru răbdarea de care daţi dovadă, în a aştepta noutăţile mele dar, din păcate nu am prea mult timp la dispoziţie pentru asta însă, încerc ca măcar la câteva zile să postez ceva.























      Căbănuţa o am construită de prin 1984, apărută dintr-o joacă de copil prin lipirea câtorva beţe de chibrit folosite, adunate de prin ţărână, adăugând un acoperiş de carton, vopsit cu nişte acuarele tempera în ulei, vechi, ale bunicului meu, găsite şi ele întâmplător în fostul lui birou. O amintire dragă mie această căbănuţă.


     Undeva pe la prânz, aveam deja un set de trei palmieri, aşa că vă invit la o scurtă incursiune într-o oază, ...cu trei palmieri.




     O altă scurtă poveste ajunsă la final. Pe curând!







sâmbătă, 26 mai 2012

Trandafiri.

     A sosit momentul unei noi încercări, venită în urma vizionării unuii filmuleţ pe internet, şi anume aceea de a confecţiona trandafiri. Fotografiile vă vor spune de la sine ce a ieşit.



   

     Am ales cinci culori şi am confecţionat câte cinci trandafiri din fiecare culoare.










     
      Dimensiunile sunt de aproximativ 1.25 cm din hârtie cu lăţimea de 4 mm.












      Mă gândesc sa incerc la un moment dat să confecţionez nişte trandafiri de dimensiuni mai mari.











      Cred că detaliile sunt grăitoare.












      Cam asta a fost...






miercuri, 23 mai 2012

Alte tablouri

     Iată o nouă serie de tablouri care, sper să vă relaxeze privirea.


















      Trandafirii sunt ''de-a gata'', îi cumpărasem pentru altceva dar le-am schimbat destinaţia aşa că, i-am cosmetizat şi adaptat puţin pentru acest tablou şi sper că am reuşit să îi pun în valoare.   

duminică, 13 mai 2012

Noi tablouri.

     Revin cu o postare scurtă, adăugând alte două tablouri, intenţionez ca postarea următoare să fie partea a doua despre mărţişoare.


joi, 3 mai 2012

Gânduri...

     De la o vreme mă tot gândesc dacă să schimb ceva la aspectul ramelor, în sensul de a le băiţui şi lăcui pentru a avea o mai bună rezistenţă în timp şi încă sunt în dilemă, mie momentan plăcându-mi aspectul lor de lemn natur. De asemenea mă bate gândul să caut cumva nişte rame mai aspectuase, eventual cu sticlă pentru a proteja totul de praf care, în timp, poate altera lucrările.

Revenire, ...tot cu tablouri

     După o perioadă plină şi agitată, revin la blog cu o postare nouă cu două tablouaşe. Eu în tot acest răstimp am lucrat ceva tablouri şi m-am delectat încercând sa fac diverse obiecte, nu neapărat în sfera quilling, reuşite dealtfel, rămîne o surpriză deocamdată, toate la momentul potrivit. Sper să vă placă.